joi, 10 februarie 2011

UNDER 12. Duminică, două meciuri pentru băieți

Echipa Under 12 a Baschet Club Star, la masculin, va continua, duminică, să dispute alte două meciuri din cadrul Campionatului Municipal București. Astfel, jucătorii alb-roșii vor întâlni, în sala de educație fizică și sport a Școlii Generale 103, echipele Raptors, de la ora 11.00, și Vilis, partidă programată să aibă loc în aceeași zi, dar la ora 13.00. Băieții de la Star au câștigat cu CSS 4, scor 23-20, și au pierdut, scor 10-15, cu ACS Champions, în primele două etape.

Lotul echipei Baschet Club Star este complet, toți jucătorii fiind valizi înaintea partidelor de duminică. Vlad Dinu, Alin Negoiță și Constantin Emi Bratu au revenit la antrenamente, după ce au avut probleme de sănătate. Miercuri și joi cei 13 componenți ai grupării din Capitală s-au antrenat, conform programului, în sala de educație fizică și sport a Școlii Generale 119 ”Vasile Voiculescu”, urmând ca sâmbătă să se pună la punct ultimele detalii înaintea meciurilor cu Raptors și cu Vilis, ambele adversare ale alb-roșiilor având cel puțin patru meciuri oficiale disputate.

Info
Pentru a vedea detalii de la primele meciuri pe care băieții de la Baschet Club Star le-au disputat în cadrul Campionatului Municipal masculin Under 12, accesați acest link...

Jucătorii echipei masculine Under 12 a Baschet Club Star se află la primele partide oficiale din carieră. În Campionatul Municipal au fost înscrise 23 de formații la categoria de vârstă rezervată sportivilor născuți în anii 1999 și 2000. Până acum, alb-roșii și-au împărțit, în mod egal, numărul victoriilor și al înfrângerilor, după două partide disputate în această întrecere. Victor Matei, cu o medie de 7,5 puncte pe meci, este principalul marcator al grupării din Capitală, în timp ce Ștefan Dima, Andrei Pandele și Eduard Harabagiu, la doar 10 ani, au făcut față cu brio în întâlnirile pe care le-au disputat alături de colegii lor care sunt cu un an și jumătate mai mari.

Pentru prima oară în istoria echipei Baschet Club Star, o grupă a acestei asociații va întâlni, într-un meci direct pe formația Vilis. Raptors s-a mai confruntat, de-a lungul ultimelor patru sezoane, cu Star, rezultatul partidelor fiind favorabil adversarilor sportivilor în alb și roșu. Cei zece jucători care vor evolua în meciurile din cadrul Campionatului Municipal masculin Under 12 din București vor fi anunțați abia după antrenamentul de sâmbătă, până atunci urmând să se respecte programul de pregătire impus de conducerea tehnică a Baschet Club Star.

Duelul dintre echipele Olimpia București și Baschet Club Star se va muta, începând de sâmbătă, și la nivelul formațiilor Under 12. Detalii aici...

Niciun comentariu: