vineri, 10 decembrie 2010

UNDER 16. Star a pierdut după prelungiri

După un meci de infarct, în care fiecare echipă s-a aflat de nouă ori în avantaj iar egalitatea s-a consemnat de zece ori, Olimpia București s-a impus pe terenul formației Baschet Club Star cu scorul de 73-72, la capătul unei întâlniri în care învingătoarea a fost decisă după prelungiri. La finalul celor 40 de minute de joc efectiv, tabela a indicat 60-60, jucătoarele alb-roșii recuperând incredibil un ecart de șase puncte în mai puțin de un minut.

Denisa Fitero a avut 15 puncte marcate, însă a fost eliminată destul de devreme pentru cinci greșeli personale, astfel că Mihaela Nemil, autoare a 12 puncte și cinci recuperări, și Mihaela Dragomir, tot 12 puncte, la care a mai adăugat două pase decisive, au dus greul în acest meci, mai ales pe final. Excelent aportul Ioanei Miroiu, jucătoare care a realizat două intercepții decisive pe final de meci, atunci când gazdele au egalat situația pe tabela de marcaj. De la adversare, Alexandra Chițanu a fost principala marcatoare, cu 23 de puncte înscrise, ultimele două fiind, de altfel, cruciale pentru desemnarea câștigătoarei.

Info Echipa Baschet Club Star găzduiește, în perioada 10-12 decembrie, cel de-al doilea turneu de sală din cadrul seriei a patra a Campionatului Național feminin Under 16.

La jumătatea întâlnirii, Olimpia a fost în avantaj minim pe tabela de marcaj, scor 34-32, însă amfitrioanele au revenit și au restabilit egalitatea. Gruparea din Șoseaua Iancului s-a desprins la 59-54 cu 53 de secunde înainte de final, atunci când Maria Pițigoi a fructificat doar o aruncare liberă din cele două pe care le-a avut. Echipierele Baschet Club Star au reușit imposibilul iar Ioana Miroiu a fost de netrecut pe final, extrema alb-roșiilor contribuind decisiv pentru un run de 6-0 în mai puțin de 50 de secunde. Gazdele au avut șansa de a învinge, însă nu au fructificat un posibil atac decisiv.

În prelungiri, echipa Baschet Club Star a avut un avans de șapte puncte, scor 67-60, după numai 120 de secunde, însă gazdele s-au precipitat și nu au putut ține acest avantaj. Olimpia a recuperat ecartul și a închis meciul prin două aruncări libere transformate cu precizie de Alexandra Chițanu, fără îndoială cea mai bună sportivă din teren. Gruparea din Șoseaua Iancului s-a impus cu scorul de 73-72, după prelungiri, și a rămas lider în seria a patra preliminară a Campionatului Național feminin Under 16. Sâmbătă, de la ora 14.00, Baschet Club Star va întâlni Phoenix Galați, într-un meci care va avea loc în sala de educație fizică și sport a Școlii 103.

Pentru a putea vedea toate rezultatele înregistrate în Campionatul Național feminin Under 16, accesați acest link...

Niciun comentariu: