GALERIA FOTO DE LA ”CUPA CRĂCIUNULUI” POATE FI ACCESATĂ AICI...
Timp de aproape trei ore, toți copii care se antrenează la echipa Baschet Club Star au fost prezenți la o acțiune inedită, organizată în premieră de gruparea din Capitală. Sala Școlii Generale 119 ”Vasile Voiculescu” a fost neîncăpătoare la ultimul meci din acest an al micilor baschetbaliști de la Star. Disputa dintre fete și băieți a fost tranțată de jucătoarele alb-roșii, care au reușit să se impună atât în întâlnirea propriu-zisă, cât și în concursul aruncărilor libere, întrecere adjudecată de Diana Șușnea, care i-a învins în finală pe Victor Matei și pe Roxana Agachi.
Selecții Începând din luna ianuarie a anului 2011, echipa Baschet Club Star așteaptă copiii la sală, pentru înscriere și pentru antrenamente. Detalii aveți accesând acest link...
După terminarea întrecerilor rezervate baschetului, toată lumea a fost invitată la o petrecere surpriză, la care au luat parte atât jucătorii cât și părinții. Prăjiturile, sucurile și muzica nu a lipsit, iar cei mici s-au distrat așa cum se cuvinte în Ajunul Crăciunului. Mai mult, la sfârșitul serbării, fetele și băieții de la Baschet Club Star i-au colindat pe antrenori și pe părinți. ”Ceea ce ne-am propus să realizăm a avut succes. Acest tip de acțiuni le vom face, de acum, anual, poate și în colaborare cu alte cluburi, deoarece copiii apreciază acest lucru”, a declarat Valentin Bâlă pentru site-ul B.C. Star.
Cristina Grigore și Roxana Agachi au fost cele mai bune jucătoare ale alb-roșiilor în disputa de vineri, scor 30-14. De la fete s-au mai remarcat Monalisa Pîrvan, Ruxandra și Roxana Mihai, Ana Florea și Lucia Dumitru. Diana Șușnea a păstrat, pentru cel puțin un an, supremația la feminin, în concursul rezervat aruncărilor libere. Conducerea echipei Baschet Club Star a decis ca toți sportivii de la categoriile Under 10 și Under 12 să primească câteva zile libere, astfel că antrenamentele se vor relua pe 4 ianuarie 2011, în sala de educație fizică și sport a Școlii Generale 119 ”Vasile Voiculescu”.
Lotul echipei feminine Under 16 a Baschet Club Star va pleca, în perioada 27 decembrie 2010 - 3 ianuarie 2011, într-un stagiu de pregătire centralizată la Târgu Mureș. Detalii aici...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu