Chiar dacă a încheiat partida cu o double double, trecându-și în cont 12 puncte, 13 recuperări, cinci pase decisive și o intercepție, Denisa Fitero (foto) nu și-a putut ajuta coechipierele să câștige meciul disputat, sâmbătă, acasă, cu Phoenix Galați, în cadrul etapei a doua a Campionatului Național feminin Under 16, seria a patra. Adversarele jucătoarelor alb-roșii s-au impus cu scorul de 67-46 și ocupă locul doi în grupă, după Olimpia, la coșaveraj.
MVP-ul partidei a fost, fără îndoială, Iulia Răileanu, jucătoarea echipei Phoenix Galați. Pivotul adversarelor a fost de neoprit, având statistici de invidiat: 34 de puncte, 19 recuperări, două capace, o intercepție și un incredibil plus 35 la capitolul eficiență. Restul colegelor sale au marcat, în total, 33 de puncte. De la gazde s-au mai remarcat Mihaela Nemil, autoare a 12 puncte și cinci recuperări, și Iohana Borșan, ultima având zece puncte și șase recuperări. Raluca Neculache, de la oaspete, nu a avut viza anuală a Federației Române de Baschet pe licența de joc, însă a evoluat pe toată durata partidei.
Eșec În prima etapă din cadrul grupei a patra a Campionatului Național feminin Under 16, echipa Baschet Club Star a pierdut. în deplasare, scor 48-73, cu formația Olimpia București.
Într-o întâlnire în care s-a consemnat doar o singură dată egalitate, scor 2-2 în minutul 1, formația din Galați s-a desprins treptat și a reușit să-și treacă în cont o victorie importantă, în cadrul seriei a patra a Campionatului Național feminin Under 16. Phoenix și-a adjudecat primele două perioade la diferențe de patru, respectiv opt puncte, și a condus cu scorul de 37-25 la pauza mare, atunci când Iulia Răileanu avea deja trecute în cont 16 puncte din cele 34 reușite în această întâlnire. Gazdele au încercat să micșoreze diferența în partea a doua, însă nu au putut găsi răspuns la defensiva adversarelor, mult mai combative în ambele faze ale jocului.
Chiar dacă au avut șansa de a reintra în meci, echipierele Baschet Club Star au cedat pe finalul ultimelor două sferturi, atunci când oaspetele au menținut și chiar mărit ecartul din prima parte a întâlnirii. Alexandra Anghel și Iohana Borșan au avut împreună doar 14 puncte și șapte recuperări, în timp ce Mihaela Nemil a încheiat partida cu 12 puncte și cinci recuperări. După această etapă, jucătoarele alb-roșii ocupă ultimul loc în serie și așteaptă meciurile din cadrul primului turneu de sală, din perioada 26-28 noiembrie, atunci când au nevoie de cel puțin o victorie, cu Olimpia sau cu Phoenix, pentru a mai putea spera la calificarea în turneul semifinal.
Pentru a vedea toate rezultatele înregistrate în cadrul Campionatului Național feminin Under 16, accesați acest link...
duminică, 14 noiembrie 2010
UNDER 16. Star nu a putut învinge pe Phoenix
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu