marți, 5 octombrie 2010

REGULAMENT. Inelul, mai jos de 3,05 metri?

Federaţia Internaţională de Baschet Asociaţie (FIBA) intenţionează să continue seria schimbărilor de regulament, cel puţin la feminin, după cum a afirmat secretarul general Patrick Baumann. Oficialii forului suprem al sportului cu mingea la coş doresc să coboare inelul de la înălţimea de 3,05 metri faţă de sol, la cât este situat în acest moment, fără a preciza însă noua dimensiune la care acesta va fi situat în viitor.

Patrick Baumann a mai spus că discuţiile au pornit de la faptul că în baschetul mondial feminin s-a constat o oarecare scădere a spectacolului, astfel că s-a hotărât să se încerce o modificare de regulament, care nu va fi aplicată mai devreme de 2012. "Una dintre concluziile discuțiilor la care au luat parte antrenori, jucătoare și oficiali ai federațiilor a fost aceea că avem nevoie de schimbări în regulamentul de baschet feminin dacă dorim să facem această disciplină mai spectaculoasă decât la ora actuală", a spus secretarul general al FIBA.

Decizii Începând cu sezonul competiţional 2010-2011, regulamentul jocului de baschet a suferit, din nou, modificări, după cum au anunţat oficialii Federaţiei Internaţionale de Baschet Asociaţie (FIBA).

Prima modificare a oficialilor forului suprem în baschetul feminin a fost micşorarea circumferinţei mingii, prevedere care a intrat în vigoare încă din iunie 2004, după care s-a hotărât ca fetele să evolueze în echipament mulat, decizie care a fost aplicată în urmă cu un sezon. Din 2010 terenul de joc a suferit şi el modificări la marcaje, iar următorul pas al conducătorilor FIBA pare să fie coborârea inelului de la 3,05 metri înălţime, testarea urmând să se facă în competiţiile de streetball, după cum a anunţat FIBA.

Secretarul general al forului mondial a spus că va aştepta rezultatele testelor. "Schimbarea a fost anunţată, o avem în vedere, este adevărat, dar trebuie să vedem unde se va ajunge şi ce finalitate vom avea", a mai adăugat Patrick Baumann. Oficialul FIBA a mai spus că va fi important de aflat ce cred jucătoarele despre acest lucru, deoarece acestea sunt obişnuite cu actuala înălţime a inelului. Această decizie a fost luată din cauza taliei scăzute a multor sportive. În următoarele două sezoane nu se prevede, însă, punerea în aplicare a acestei noi reglementări.

Baschet Club Star şi-a propus ca, în cel mai scurt timp, să selecţioneze copii pentru două grupe care să continue, în viitor, rezultatele foarte bune pe care le-au avut, până acum, jucătoarele alb-roşii. Detalii aici...

Niciun comentariu: