vineri, 17 septembrie 2010

ECHIPĂ. Ioana Miroiu este căpitanul B.C. Star

Jucătoarele echipei Baschet Club Star şi-au ales căpitanul pentru noul sezon competiţional al Campionatului Naţional feminin Under 16, ediţia 2010-2011. Ioana Miroiu (foto, la minge) a primit cele mai multe voturi din partea coechipierelor sale şi a conducerii tehnice, extrema alb-roşiilor devansându-le pe Ioana Murea şi pe Mihaela Dragomir, ultimele două primind, fiecare, câte două voturi, în timp ce Ioana Miroiu a avut de partea sa cinci.

Ioana Miroiu a fost căpitan al echipei Baschet Club Star şi în sezon ul trecut, însă a fost înlocuită de Denisa Fitero şi de Mihaela Nemil spre finalul sezonului. Joi seara, conducerea tehnică a grupării din Capitală a decis că trebuie ca actualul lot de jucătoare să-şi aleagă liderul pentru Campionatul Naţional feminin Under 16. "Ioana este cea mai potrivită pentru a ne reprezenta. Ne cunoaşte pe fiecare foarte bine şi ştie cum să rezolve situaţiile de orice fel din vestiar", a declarat Nicoleta Constantinescu.

Info Federaţia de specialitate a decis ca, începând din sezonul competiţional 2010-2011, talia echipelor care vor participa în cadrul Campionatului Naţional feminin Under 16 să fie cuprinsă între 1,77 şi 1,81 metri înălţime.

Născută pe 21 februarie 1995, Ioana Miroiu a fost primul căpitan al actualei generaţii de jucătoare, sportive născute în anii 1995 şi 1996. Ioana are numărul 11 pe tricou, evoluează ca extremă la echipa Baschet Club Star şi face parte din lotul lărgit al naţionalei României, categoria Under 15, având două convocări şi un cantonament la activ sub tricolor. Liderul alb-roşiilor a început sportul de performanţă pe 20 septembrie 2006 şi nu a mai fost legitimată la nicio altă formaţie în trecut, chiar dacă a avut parte de oferte.

Altfel, doar zece echipe s-au înscris, până vineri, la federaţia de specialitate, pentru actuala ediţie a Campionatului Naţional feminin Under 16. Printre acestea se numără MC Cluj, CSS Bega Timişoara, Phoenix Galaţi, Olimpia Bucureşti, CSS CSM Universitatea Craiova şi Baschet Club Star, formaţii care se bat pentru primele şase poziţii în România. Un anunţ oficial va fi făcut de forul de specialitate, în zilele următoare, atunci când se va anunţa şi calendarul competiţional al sezonului rezervat junioarelor doi.

Echipa Baschet Club Star oferă posibilitatea jucătoarelor de talie, care doresc să practice sportul cu mingea la coş, să facă parte din lotul alb-roşiilor. Înscrieri aici...

Niciun comentariu: