vineri, 18 iunie 2010

TURNEU. Pe primul loc, după primul meci!

Echipa Baschet Club Star a învins, vineri, scor 76-28, formaţia CSS Braşovia Braşov, în cadrul primului meci din turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B. Partida s-a disputat la Târgu Mureş, în aceeaşi zi având loc, în cadrul reuniunii de dimineaţă, partida dintre Sirius, din localitate, şi CS Dan Dacian, scor 54-35. După prima rundă, jucătoarele alb-roşii se află pe primul loc în clasament.

Cu 16 puncte marcate, Alexandra Anghel a fost principala realizatoare a formaţiei din Capitală. Chiar dacă şi-a trecut în cont doar şase puncte, Miruna Lală (foto, la minge) a creat câteva faze de real spectacol, în timp ce Denisa Fitero, autoare a unei double double, 12 puncte şi zece recuperări, şi Mihaela Dragomir, care a încheiat întâlnirea cu 14 puncte, au reuşit să facă diferenţa pe tabela de marcaj. Ioana Miroiu şi Mihaela Nemil au evoluat perfect la intercepţie şi au adus alte 13 puncte şi 12 recuperări pentru Baschet Club Star.

Info Delegaţia echipei Baschet Club Star a plecat, joi, la prânz, spre Târgu Mureş, localitatea unde va avea loc, în perioada 18-20 iunie, turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B.

Partida a început perfect pentru gruparea din Capitală, care a condus pe formaţia CSS Braşovia Braşov cu scorul de 11-0 după numai trei minute de joc. Adversarele alb-roşiilor au revenit în meci şi s-au apropiat la doar trei puncte, tabela indicând 11-8 în minutul cinci. Prima perioadă s-a încheiat cu un ecart de patru puncte pentru Baschet Club Star, scor 16-12. Până la pauza mare diferenţa s-a mărit, iar Ioana Miroiu & Co au avut, după 20 de minute, un liniştitor 32-17, chiar dacă bucureştencele au ratat enorm.

După reluare, Simona Rădanţu şi Miruna Lală au colaborat perfect şi au adus opt puncte consecutive pentru echipa Baschet Club Star, în timp ce Alexandra Anghel a anihilat-o perfect pe Simina Avram, ultima fiind componentă de bază a naţionalei feminine Under 15. Nicoleta Constantinescu a preferat să fie responsabilă cu pasele decisive, ajutându-şi colegele să-i treacă în cont prima victorie la turneul final de la Târgu Mureş, scor 76-28 cu CSS Braşovia Braşov. În reuniunea de seară, Ioana Miroiu & Co vor întâlni pe Dan Dacian, iar Sirius va juca cu Braşovia.

Jucătoarele echipei Baschet Club Star au încheiat, miercuri, programul de pregătire pentru turneul final al Campionatului Naţional feminin Under 15, grupa valorică B. Detalii aici...

Niciun comentariu: