duminică, 1 aprilie 2007

PERFORMANŢE. Rezultatele echipelor BC Star


Va prezentăm, mai jos, realizările jucătoarelor echipei Baschet Club Star de la înfiinţarea clubului să până astăzi.

CUPA UNIRII. Locul 1 la categoria de varsta under 12, competitie organizata de BC 97 Bucuresti, pe 27 ianuarie 2007

TURNEUL FIBAEUROPE, VIENA. Locul doi in Europa la categoria de varsta under 13, competitie desfasurata in perioada 2-7 aprilie 2007. Turneul a fost organizat de federatia austriaca si de FIBA Europe

CAMPIONATUL MUNICIPAL. Locul doi pe Bucuresti, dupa Olimpia, la categoria de varsta under 12, in sezonul competitional 2006-2007

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 12.
Locul 9 pe tara, la categoria de varsta under 12, la turneul final din tabara Cerbul, desfasurat in perioada 1-7 iulie 2007

SPORT ARENA STREETBALL. Locul 1 la categoria Under 14, la turneul al treilea din cadrul Campionatului National de streetball si locul al doilea la aceeasi categorie de varsta, la ultimul turneu, BC Star fiind calificata la Master, în 2008

SINAIA FOREVER. Primul loc la categoria under 14 si locul secund la categoria under 18! Baschet Club Star a participat, in perioada 28 - 30 septembrie, la "Zilele Orasului", eveniment organizat anual in cunoscuta localitatea montanta

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 14. Baschet Club Star s-a clasat pe locul 14 in Romania, din 30 de echipe participante, la editia 2007-2008, la categoria de varsta sub 14 ani, formatia noastra avand un lot format in majoritate din jucatoare de 12 si de 13 ani

CAMPIONATUL MUNICIPAL. Campioana municipala la categoria Under 13, in sezonul competitional 2007-2008

CUPA ADRESS. Baschet Club Star a cucerit primul loc la competitia internationala din Bulgaria. In finala, Star a invins pe Dunav Ruse cu 63-46. Partida s-a disputat la data de 21 septembrie 2008

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 14. Baschet Club Star s-a clasat pe locul 7 in Romania, din 32 de echipe participante, la editia 2008-2009

CAMPIONATUL MUNICIPAL. Campioana municipala la categoria Under 14, in sezonul competitional 2008-2009, la categoria de varsta sub 14 ani

SPORT ARENA STREETBALL. Locurile doi şi trei la categoria Under 14, la turneul Master, din cadrul Campionatului National de streetball de la Sport Arena 2009

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 15. Baschet Club Star s-a clasat pe locul 5 in Romania, din 12 echipe participante, la editia 2009-2010.

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 16. Baschet Club Star s-a clasat pe locul 10 in Romania, din 26 echipe participante, la editia 2009-2010

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 17. Baschet Club Star a terminat pe locul 6 in Romania, din 12 echipe participante, la editia 2010-2011

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 12. Baschet Club Star a incheiat Liga Nationala de Minibaschet feminin de la Brasov pe locul 25 din 49 de echipe participante la categoria de varsta 1999-2000. 

SPORT ARENA STREETBALL. Locul al doilea la categoria Under 18, la turneul Master, din cadrul Campionatului National de streetball de la Sport Arena 2011

CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 14. Baschet Club Star a cucerit medaliile de bronz in editia 2011-2012, la această categorie de vârstă, sportive născute în anii 1998-1999, jucătoarele din lot având anii de naştere în 1999 şi 2000 şi chiar mai mici

CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 12. Baschet Club Star a castigat fara infrangere turneul final si a devenit campioana municipala in editia 2011-2012, jucatoare nascute in anii 2000-2001, avand un record de 33 de victorii din tot atatea meciuri disputate in acest sezon.

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 12. Baschet Club Star a devenit, in editia 2011-2012, vicecampioana nationala la categoria sportivelor nascute in anii 2000-2001, din 47 de echipe participante la Liga Nationala. Locul al doilea in Romania reprezinta cea mai buna performanta din istoria clubului.

OLIMPIADA NATIONALA A SPORTULUI SCOLAR. Jucatoarele echipei Baschet Club Star au ajuns la turneul final al acestei competitii, editia 2012-2013, acolo unde au reprezentat Scoala Gimnaziala 119. La finalul intrecerii alb-rosiile au ocupat locul cinci in Romania.

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 13. Lotul feminin sub 13 ani, sportive nascute in anii 2000-2001 si mai mici a incheiat sezonul 2012-2013 pe locul cinci in Romania, din 30 de cluburi, dupa trei victorii si doua infrangeri obtinute la turneul final de la Brasov din perioada 15-19 mai 2013. 

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 14.
Lotul feminin sub 14 ani, sportive nascute in anii 1999-2000 si mai mici a incheiat sezonul 2012-2013 pe locul sase in Romania, din 25 de cluburi participante la aceasta categorie.


CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 14. Baschet Club Star a cucerit medaliile de bronz in editia 2012-2013, la această categorie de vârstă, dupa un sezon foarte bun in care a avut ca obiectiv disputarea finalei mari. 

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 15. Lotul feminin de jucatoare nascute in anii 1999-2000 a incheiat competitia pe locul opt in Romania, dupa un sezon dificil, insa obiectivul alb-rosiilor a fost indeplinit în sezonul competitional 2013-2014. 

CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 14. Echipa Baschet Club Star a terminat sezonul competitional 2013-2014 pe locul patru in Romania, din 25 de formatii, la capatul unei editii in care fetele au evoluat foarte bine.

CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 16.
Chiar daca a participat cu jucatoare mai mici de varsta, echipa Baschet Club Star a devebit vicecampioana pe Bucuresti in editia 2013-2014.


CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 14.
Jucatoarele alb-rosii au avut un sezon perfect, 18 victorii din tot atatea posibile, si au incheiat competitia pe primul loc, fara infrangere, după un campionat epuizant in 2013-2014.


CAMPIONATUL NATIONAL UNDER 14. Echipa Baschet Club Star a terminat sezonul competitional 2014-2015 pe locul opt in Romania, din 20 de formatii, la capatul unei editii in care fetele au evoluat foarte bine. 

CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 14. Jucatoarele alb-rosii au avut un sezon foarte bun, cu 17 victorii din 18 posibile, si au incheiat competitia pe primul loc, cu o infrangere, după un campionat epuizant in 2014-2015. 

CAMPIONATUL MUNICIPAL UNDER 12. Baschet Club Star a cucerit medaliile de bronz in editia 2014-2015, cu un lot format, in majoritate, din sportive mai mici cu unul sau cu doi ani decat varsta maxima eligibila. 
  • Toate jucatoarele din echipa Under 18 au inceput baschetul de performanta in luna septembrie 2006. 
  • Toate jucatoarele din echipa Under 13 au inceput baschetul de performanta in luna octombrie 2010.

BASCHET CLUB STAR. Prezentare si istoric


Infiintata in anul 2002 Asociatia Sportiva „Baschet Club Star Bucuresti” a reusit, in mai putin de cinci ani, sa selectioneze, sa formeze si sa pregateasca jucatoare care au ajuns in loturile nationale de senioare si de junioare ale tarii noastre, acesta fiind si principalul obiectiv al antrenorilor acestui club.

Baschet Club Star Bucuresti si-a inceput activitatea in anul competitional 2003-2004, atunci cand a si fost afiliat oficial la Federatia Romana de Baschet. Din acel sezon si pana astazi, echipa a reusit sa se califice mereu la turneele finale ale Campionatelor Nationale specifice categoriilor de varsta la care au luat parte jucatoarele de la aceasta grupare.

La ora actuala, selectia se pune mai mult pe grupele de baschet feminin, acolo unde rezultatele au aparut mult mai rapid. Incepand din sezonul competitional 2010-2011 s-a format si prima echipa de baieti, jucatori nascuti in anii 2000-2001 si mai mici. S-a pornit cu o categorie de varsta mai mica tocmai pentru a se asigura o pregatire profesionista.

Pentru sezonul competitional 2011-2012, Asociatia Sportiva „Baschet Club Star Bucuresti” isi propune sa incrie in cadrul Campionatelor Nationale organizate de Federatia Romana de Baschet doua echipe la feminin, iar alte doua grupe, una de feminin si alta de masculin, vor lua parte la meciurile organizate de Asociatia Municipala de Baschet din Bucuresti, organizatie la care, de asemenea este afiliata si Baschet Club Star Bucuresti.

Antrenorii echipei Baschet Club Star au format, in ultimii ani, jucatoare de valoare, care au ajuns sa evolueze in loturile nationale de senioare si de junioare ale tarii noastre. Nume precum Claudia si Liliana Usurelu, Claudia Ene, Denisa Fitero sau Madalina Geanta sunt deja cunoscute in Romania.

Istoric si rezultate...

In 2005, reprezentativa Under 12 a BC Star s-a inscris la Campionatul National, acolo unde a ocupat locul cinci, fiind intrecuta doar de Olimpia Bucuresti, scor 23-19 si de CSS Reghin, scor 17-15. In restul partidelor disputate in turneul final de la Margineanca, localitate situata langa Targoviste, echipa nostra a invins in toate partidele pe care le-a disputat: 55-13 cu CSS Satu Mare, 45-20 cu CSS Mures, 33-2 cu CS Olimpia WB Bucuresti, 44-11 cu CSS Alba Iulia si 34-22 cu Galactica Cluj.

Sezonul 2005-2006 a fost unul in care jucatoarele de baza ale clubului nostru au fost transferate la echipe puternice din tara, pentru ca acestea sa se poata califica la turneele finale. Astfel, Mirela Fratila, baschetbalista nascuta in 1989, a evoluat pentru Olimpia Bucuresti, junioare I, si a fost calificata cu echipa sa de club la turneul final din sezonul 2006-2007. Alte doua jucatoare de perspectiva, surorile Claudia si Liliana Usurelu sint legitimate la BC 97 Bucuresti, grupare care este favorita la cucerirea medaliilor de aur la junioare II.

In sezonul competitional 2006-2007 echipa nu a fost inscrisa in Campionatul National deoarece s-a facut o noua selectie, la nivel de minibaschet, sportive nascute in anii 1995 sau 1996. Cu aceasta noua selectionata, BC Star s-a clasat pe primul loc la cea mai importanta intrecere din Bucuresti, „Cupa Unirea”, desfasurata in luna ianuarie 2007 in sala Scolii Generale 97, din Capitala. BC Star a invins pe BC 97 cu 16-15 si pe CSS 4 cu 22-0. La Campionatul National de minibaschet, Under 12, care a avut loc in luna iunie, in localitatea Cerbul, linga Targoviste, echipa noastra a ocupat locul 9 pe tara, acesta reprezentand cea mai buna clasare a unei selectionate a Baschet Club Star, de la infiintarea clubului.

La editia din 2007 a turneului international de la Viena (Austria), care s-a desfasurat in perioada 2-7 aprilie, BC Star a devenit vicempioana europeana la categoria sa de virsta, jucatoare nascute in anii 1994 si 1995, realizand urmatoarele rezultate: 68-35 cu Oldenburg (Germania), 49-27 cu Brandys (Cehia), 47-32 cu Condroipese (Italia), 60-44 cu Michelbach (Germania), 70-66 cu Fun Kids (Belgia), toate aceste rezultate fiind inregistrate in grupa, unde echipa nostra a terminat pe primul loc cu zece puncte din zece posibile.

In semifinale am intilnit pe Bartringen (Luxemburg), pe care am invins-o cu 64-61, pentru ca, in finala sa cedam in fata belgiencelor de la Fun Kids cu 35-61. La acesta competitie, Liliana Usurelu a fost desemnata MVP. Toate aceste rezultate ii performanta le puteti vedea accesind pagina de internet a acestei competitii.

In sezonul competitional 2007-2008 Baschet Club Star a fost inscrisa in Campionatul National Under 14, unde s-a clasat pe locul 14 in Romania, din 30 de participante. Desi a avut in componenta, in majoritate, doar sportive de 12 si 13 ani, echipa BC Star a avut forta sa treaca de formatii care aveau in lot baschetbaliste in varsta de 14 ani si care practica sportul de performanta de ani buni, in timp ce jucatoarele alb-rosii nu au o experienta competitionala foarte mare, deoarece au ales sa faca acest sport din luna septembrie a anului 2006.

In luna aprilie clubul nostru a fost invitat sa participe la turneul international de la Wasserburg, in Germania. Rezultatele au fost urmatoarele 32-55 si 27-56 cu TSV 1880 Wasserburg,
44-91 cu Bad Aibling, campioana en titre in Bundesliga la Under 14, si 40-85 cu Jahn Munchen. Mihaela Dragomir, Denisa Fitero si Miruna Lala au fost cele mai constante jucatoare in turneul din Germania si au confirmat si in competitia interna. Alaturi de ele s-au mai remarcat Alice Nita, Ioana Miroiu, Ana Maria Draghici, Simona Radantu, Madalina Stan si Beatrice Roman.

In Campionatul Municipal, Baschet Club Star a terminat pe primul loc la categoria de varsta sub 13 ani, acolo unde a invins, in finala, pe Olimpia Bucuresti, cu scorul de 44-29. Dupa nici doi ani de cad au inceput sportul de performanta, jucatoarele alb-rosii au reusit sa cucereasca medaliile de aur pe Bucuresti, acolo unde, in 2007, au pierdut in ultimul act, tot in finala cu Olimpia, insa la o diferenta destul de mare. Per ansamblu, sezonul 2007-2008 a fost cel mai bogat in meciuri si unul dintre cele mai bune din punct de vedere al performantelor.

In 2008, in luna septembrie, Baschet Club Star a cucerit "Cupa Adress", invingand in finala turneului international din Bulgaria pe echipa Dunav Ruse, scor 63-46. Finala turneului s-a disputat pe 21 septembrie, la o zi dupa ce jucatoarele alb-rosii au aniversat doi ani de cand practica baschetul de performanta.

Sezonul care a urmat, 2008-2009, a readus echipa Baschet Club Star in top. Formatia pregatita de Valentin Bala a cucerit medaliile de aur in cadrul Campionatului Municipal din Bucuresti, castigand toate cele opt meciuri pe care le-a disputat in turneul final. In Campionatul National, BC Star s-a clasat pe locul sapte in Romania in cadrul categoriei sub 14 ani feminin, jucatoare nascute in anii 1995 si 1996, intr-un turneu final ce a avut loc la sfarsitul lunii august in 2009, la Timisoara.

In 2010, fetele de la Baschet Club Star devin vicecampioane in intrecerea pe Capitala rezervata categoriei de varsta a sportivelor nascute in anii 1995 si 1996. In Campionatul National feminin Under 15, jucatoarele alb-rosii triumfa in cadrul turneului final B de la Targu Mures, acolo unde, cu patru victorii din tot atatea posibile, cuceresc medalia de aur in aceasta intrecere. Un an mai tarziu, dupa un sezon mai putin reusit, baschetbalistele gruparii din Capitala au incheiat Campionatul National feminin Under 16 pe locul noua si au terminat pe pozitia a cincea Campionatul National feminin sub 17 ani, in sezonul competitional 2010-2011.

In prezent, la Asociatia Sportiva „Baschet Club Star Bucuresti” sunt legitimati un numar de 40 de jucatori, dintre care 25 sunt fete si 15 baieti. Grupa de jucatoare nascute in anii 1994, 1995 si 1996 va participa, in acest an, in cadrul Campionatului National feminin sub 18 ani, in timp ce grupa sportivelor nascute in anii 1999 si 2000 va lua parte in cadrul Campionatului National feminin sub 13 ani, ambele competitii fiind organizate de Federatia Romana de Baschet.

Va aducem la cunostinta ca echipa noastra este inregistrata Federatia Romana de Baschet cu Certificatul de Identitate Spotriva numarul B/A2/00849/2002. Asociatia Baschet Club Star este o structura sportiva de drept privat, avind un statut de asociatie non-profit. Presedintele clubului este domnul Marin Marian, iar vicepresedinte este Valentin Bala.